Deochiul - superstitie sau adevar?

Deochiul - superstitie sau adevar ?
( Din ciclul „Magia populara romaneasca” )


Folclorul romanesc contine multe descantece de deochi sau altfel spus, de „sagetatura”, deochiul fiind considerat in popor ca o boala de natura magica. Era considerat si inca este, ca fiind „vatamarea” cu privirea, cu uitatura, cum se spune. Cel deochiat se imbolnaveste, sticla se sparge, vita cade bolnava si ea ; cel mai adesea sunt deocheati copiii. Cand cineva se mira prea mult, admira prea tare o persoana, un obiect sau un animal, acela poate deochea subiectul respectiv. Poporul socoteste aceasta actiune magica, desi ea este un fel de vraja involuntara, provocata de insusirea pe care o poseda unii de a deochea. Singurul mod de a te feri sunt expresiile: „scuipa-l sa nu-l deochi!”, „sa nu-i fie de deochi !” si altele de acest fel. Oricine poate fi deocheat, om sau planta, animalele domestice dar, in special, lauzele pot fi deocheate, de aceea moasa inainte de a lasa pe cineva sa o vada, sufla peste lauza de trei ori si-i descanta de deochi. Deochiul se manifesta prin dureri de cap, cascat continuu, febra la om, vestejire la plante, tanjeala la animale.

Citeste...

Vraji, descantece, blesteme

Vraji, descantece, blesteme
( Din ciclul „Magia populara romaneasca” )

Vraji

Mijloacele magice prin care se pot trimite asupra oamenilor boli sau alte necazuri sunt - in superstitia populara - vrajile. Vrajitorii sunt considerati fiinte fara Dumnezeu, care apeleaza la puteri satanice pentru a face rau. De obicei, vrajitorii folosesc diverse obiecte, ca : fuse, cutite, cuie, fier de plug, dinti de pieptene, potcoave gasite, oase de mort, picior de iepure. Uneori se foloseste o papusa din carpe, legata, strapunsa sau ingropata. Trimiterea bolii sau raului catre cineva se face prin obiectele vrajite sau prin rostirea unei vraji ; iar acestea puteau provoca „bube-dulci”, junghiuri, dambla sau albeata ; dar aveau si menirea de a desparti doi oameni care se iubeau ; puteau „lua” somnul copiilor, laptele vacilor si altele. Vrajile se numeau „facatura” sau „aruncatura”; se mai folosea „argintul-viu”, adica mercurul descantat si trimis la cel ursit de vrajitoare.

Citeste...

Zanele-bunele, ielele-relele - Superstitii

Zanele-bunele, ielele-relele - Superstitii
(din ciclul „Magia populara romanesca”)

Zanele sunt, in traditia populara, divinitati feminine si, in basmele si legendele romanesti sunt considerate zane-bune. Se spune despre ele ca locuiesc in palate de clestar, in preajma apelor sau sub oglinga lacurilor. In unele regiuni, se spune ca locuiesc in paduri formate preponderent din fagi ; izvoarele aflate in padurile de fagi fiind locuite predilect de zane. Apele in care aceste zane locuiesc sunt bune pentru vindecarea bolilor. Deoarece zanelor nu le place ca teritoriul sa le fie calcat de picior omenesc, satenii se feresc de locurile acelea, iar daca merg din greseala pe-acolo, superstitia le ofera un mod de „iertare”.

Citeste...

Ocultismul rustic

Ocultismul rustic
romanesc strabunul terapiei naturiste

Cu mult timp in urma, in vremuri de mult apuse, fiecare sat romanesc avea o „baba”, o persoana foarte importanta in viata sociala a satului respectiv, deoarece intrunea in persoana ei numeroase calitati si „profesii”, avea cunostinte diverse si multe disponibilitati. Ea era moasa si doftoroaie, facatoare si desfacatoare de farmece, de multe ori era „alunar” adica era cautator de apa cu crenguta de alun in forma de „Y” ; avea ierburi de leac, pe care le cunostea, le culegea la timpul potrivit fiecareia si le prelucra singura, uneori vanzandu-le in targuri si iarmaroace. Stia sa „citeasca” semnele vremii, talmacea visele fetelor si femeilor, „ursea” la motul copiiilor, „tragea” de galci, alunga deochiul de pe om sau animal si multe altele. Era si petitoare ; nici o nunta nu se facea fara sa fie consultata, nici o nastere nu era lipsita de ajutorul ei ; uneori era si „bocitoare” talentata, chemata negresit pentru ultimul drum al satenilor.

Citeste...