|
Superstitiile in cultura popoarelor ( 10 ) Superstitii din S.U.A.
Ca si la alte popoare, exista si superstitii ale poporului american ; poate mai „pestrite”, datorita modului de formare al acestui popor, prin amalgamare ; poate mai influentate de traditiile, obiceiurile si superstitiile altor popoare, din care unii sau altii dintre ei se trag ; poate sunt superstitii care au aparut in diverse momente ale drumului spre Vest al primilor colonisti ; poate unele influentate de cultura negrilor adusi cu sute de ani in urma pe aceste meleaguri ; poate altele nascute chiar in epoca moderna ; cine stie... Dar este cert ca existe multe superstitii in S.U.A.
Superstitiile numerelor
Cand vorbim despre superstitiile legate de numere, nu se poate trece peste una dintre acestea, poate cea mai cunoscuta in toata lumea si anume, superstitia legata de numarul 13. Se stie ca in S.U.A exista cladiri cu multe etaje si ca in majoritate, acestea nu au al 13-lea etaj ; de fapt el exista, dar este numerotat eufemistic ca fiind 12 bis, sau se trece direct de la 12 la 14 si acest lucru se intampla si la cladirile de locuit si la hoteluri si la blocurile care adapostesc mari companii sau corporatii ; nici numerele caselor nu scapa de aceasta superstitie. Numarul 13 este subiect principal al superstitiilor, mai mult decat zilele saptamanii ; de altfel, americanii se tem mai putin de marti - 13 sau vineri - 13, cat de tare se tem de „Joia Neagra” , superstitie care isi are radacinile in joia crashului bursier din 1929, care a dat semnalul Marii Crize economice mondiale. Cea mai sumbra incalcare a superstitiei s-a produs atunci cand, unei misiuni de explorare a Lunii i s-a dat numele de... Apollo -13 ! Astfel, pe data de 13 ( ! ) aprilie 1970, echipajul a transmis la sol cuvintele nefaste „Avem o problema” ; a urmat apoi lupta pentru supravietuirea cosmonautilor si eforturile pentru aducerea lor „acasa” din cosmos, cu multe peripetii. In sfarsit, Apollo - 13 a amerizat ; cu numai... 13 ! minute inainte de a li se termina oxigenul. Exista si superstitia numarului 666, care se trage din Apocalipsa 13 : 18, unde este numit ca fiind numele Fiarei ( Satana ). Se spune ca fostul presedinte Ronald Reagan care locuia intr-o casa ce purta numarul 666, a pus sa-i fie schimbat acesta in numarul 668. Aceasta superstitie legata de numarul Fiarei, poarta numele de ( tineti-va bine ! ) „hexakosioihexakontahexafobia”. Dragut, nu ? Parca a dezminti aceasta superstitie, primul computer al firmei „Apple” a costat, cat credeti ? 666,66 dolari ! Se pare ca, impotriva superstitiei, acest pret a favorizat dezvoltarea tehnologiei IT. Dupa fatidica zi de 11 septembrie 2001, americanii au inceput sa fie mai atenti si la numarul 11. Sa vedem : numarul pentru apelurile de urgenta in S.U.A este... 911; daca il scriem ca americanii 9/11 sau oricum l-am scrie, suma cifrelor sale este...11 ! Ziua nationala a S.U.A. este pe data de 4.07, ati ghicit, suma ( 4+7 ) este... 11 ! Primul avion care a lovit unul dintre Turnurile WTC a fost un A-11 ; avea la bord 92 de persoane, suma ( 9+2 ) = 11 ! Sunt doar cateva dintre „coincidentele” legate de numarul 11. Sigur, astfel se pot forma destule superstitii. Se poate banui ce au simtit americanii, la 911 ( ! ) de zile de la atacul asupra WTC, cand la Madrid, in Europa, a avut loc alt atac terorist pe... 11.03.2004 ( suma cifrelor este 11 ! ). Chiar si cei care negau superstitiile au ramas pe ganduri, iar superstitiosilor li s-a dat dreptate. Dar cu ce pret...
...Si alte superstitii...
Sunt multe superstitiile americanilor ; unele dintre ele au patruns si la noi, sub o forma sau alta. Superstitiile legate de nunta au patruns cel mai repede , si acum tinerele mirese poarta neaparat „ceva nou, ceva vechi, ceva imprumutat si ceva albastru”; se zice ca mirele nu trebuie sa vada mireasa inainte de nunta propriu-zisa, iar „dupa” trebuie sa o treaca pragul casei in brate ; superstitia spune ca nu este bine sa se faca nunta in luna mai, pentru ca mariajul va avea viata scurta ca florile de mai ; se mai spune ca trebuie sa pui tinichele la masina mirilor proaspat casatoriti pentru a alunga ghinionul si multe altele, dintre care pe unele le aveam si noi, sau daca nu, le avem acum. Apoi vin diferitele sarbatori cu alaiul lor de superstitii. De Sf.Valentin - adoptat si la noi - trebuie sa respecti superstitia de a trimite „valentine”, ilustrate colorate, cu inimioare si alte semne de dragoste ; cine nu trimite si nu primeste aceste semne de Sf.Valentin, nu se va casatori in anul acela. De Anul Nou exista superstitia sarutului la miezul noptii ; cu cine te saruti - cu acela te vei casatori ; sau ca sa ai noroc tot anul cel nou trebuie sa mananci mazare in aceea noapte.
Cu toate ca Halloween este sarbatorit acum si la noi, se cunoaste despre aceasta sarbatoare foarte putin, iar superstitiile ei sunt aproape necunoscute. Cateva dintre ele, sunt in legatura cu fetele de maritat ( sa nu uitam ca avem si noi unele dintre aceste superstitii ), care spun ce trebuie sa faci ca sa-ti vezi ursitul in noaptea de Halloween : fetele trebuie sa mearga la o apa sau un rau cu o lumanare aprinsa sau daca fata duce un ou spart la rau sau la apa, va vedea nu numai chipul ursitului ci si cum vor arata viitorii copii ; daca vei coji un mar si vei arunca peste umar coaja lui, initiala formata de coaja iti arata initiala ursitului tau. Se pot face si preziceri despre cat vei trai : cojind mere in noaptea de Halloween, tinerii afla cine va trai mai mult, adica acela care obtine cea mai lunga coaja. Sa nu uitam ca Halloween este noaptea spiritelor ; daca un liliac inconjoara o casa de trei ori in noaptea aia, acolo va muri in curand un om ; daca noaptea mergi singur pe strada, de auzi pasi in urma ta - nu te intoarce ! Poate fi Moartea ! Ca sa nu intre stafii, fantome, spirite in casa in noaptea de Halloween, trebuie sa ingropi in fata casei oase de pui sau imaginea unui animal. Stiati ca cei nascuti in noaptea de Halloween pot vorbi cu spiritele ? Sau alte cateva, mult mai „romantice” : daca porti hainele pe dos si mergi de-a indaratelea, vei vedea pe cer, la miezul noptii, o vrajitoare. Sau, daca stai la o incrucisare de drumuri si asculti vantul in noaptea de Halloween, vei afla ce ti se intampla in anul care urmeaza. Dar cea mai tare superstitie ramane asta : in vremuri de demult, pentru a vedea daca o femeie este vrajitoare sau nu, aceasta era aruncata intr-o apa adanca ; daca plutea - era vrajitoare si era arsa pe rug ; daca se ineca nu era vrajitoare ! Convenabil, nu ?..
Radu Botez - parapsiholog www.parapsiholog.ro
Superstitiile altor tari :
• Grecia - Click aici • Germania - Click aici • America - Click aici • Romania - Click aici • Italia - Click aici • Australia - Click aici • Anglia - Click aici • Franta - Click aici • Brazilia - Click aici • China - Click aici • Japonia - Click aici • India - Click aici
*Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul General Editor A.A.P.E.S.

© 2006 - 2010 superstitii.ro
|