|
Alte superstitii ale vedetelor
• Toni Grecu • Monica Anghel • Razvan Murgeanu • Simona Amanar • Mircea Diaconu • Silviu Prigoana • Ana Maria Prodan
TONI GRECU
,,Cand imi taie pisica drumul sau cand vad preotul, nu scuip in san si nici nu fac trei pasi inapoi. Ma opresc, imi zic in gand ,,Doamne ajuta" si merg mai departe. Am superstitii legate de cel mai important moment: debutul spectacolului sau cel al filmarii. Pentru ca eu apar primul pe scena si de fiecare data intru cu dreptul. Superstitia asta tine de ani de zile, de cand fac spectacole. Nu suport sa ma intorc din drum. Prefer sa plec fara nici un ban in buzunar decat sa ma intorc din drum. O alta superstitie legata de ,,portofel": nu fac plati lunea! In zilele de luni evit sa scot bani din buzunar. Superstitia asta am mostenit-o din casa, de la mama si de la tata. Este o superstitie evreiasca - desi nu sunt evreu! Eu zic ca norocul si-l face omul cu mana lui. La fel si ghinionul! Chestia cu varsatul sarii nu o am. La mine functioneaza superstitia cu varsatul piperului, care este semn de cearta. Cand vars piper, stiu ca o sa ma cert cu cineva. Si mai este ceva, nu stiu daca este o superstitie clasica: nu-mi place sa plec de acasa fara ceas. Daca-l uit, ma infurii rau pentru ca trebuie sa incalc o superstitle, cea cu intorsul din drum. Pana la urma ma intorc, de unde se vede treaba ca si superstiile sunt unele mai tari ca altele. Eu cred ca superstitiile te mai disciplineaza, te fac sa ai frica de ceva. Semnele astea care sunt banale nu fac altceva cu noi, supusii lui Dumnezeu, decat sa ne avertizeze ca altfel ne pedepseste.
MONICA ANGHEL
Pentru remarcabila cantareata si actrita, superstitiile s-au transformat in... intuitie! ,,Am remarcat ca oamenii care nu-mi plac la prima vedere ajung peste timp sa-mi confirme aversiunea pentru ei, printr-o fapta reprobabila".
RAZVAN MURGEANU
Viceprimarul general al Capitalei nu s-ar intoarce pentru nimic in lume din drum, indiferent ce si-a uitat acasa. ,,Nu mai stiu cum a inceput. Acum, indiferent ce-as uita - telefon, cheile de la masina -, rog pe cineva sa mi le aduca”, spune Murgeanu.
SIMONA AMANAR
Fosta glorie olimpica a gimnasticii romanesti isi aminteste ca, la competitii, toate gimnastele noastre aveau cate doua randuri de costume albe, dar fabricate de firme diferite. In cazul in care cu primul costum purtat incepeam bine concursul, il purtam pana la sfarsit", povesteste Simona. Ea spune ca nu se mai despartea nici de clamele si de elasticele de par pe care le purta in primele momente de reusita.
MIRCEA DIACONU
Actorul care excela in “Mere rosii” spune ca nu are o superstitie favorita, dar “s-a lovit” de una a sotiei lui. “Eram amandoi in masina, pe vremea lui Ceausescu. Ea a vazut un preot (semn de ghinion). Asa ca a insistat sa vada repede si un militian, sa anuleze efectul superstitiei cu preotul! Am intors masina si am ajuns la o Circa de militie. L-am rugat pe ofiterul de serviciu sa iasa putin pe scari, sa-l vada sotia. Apoi am plecat. Se anulase superstitia, nu ?" zambeste Mircea Diaconu.
SILVIU PRIGOANA
Omul de afaceri care a pus gunoaiele sa munceasca pentru el, zice ca nu are superstitii, chiar intr-o vineri, 13, a avut un grav accident. “Chiar si asa, nu mi-am descoperit nici pana astazi o superstitie favorita. Stiu, unii romani sunt superstitiosi, dar observ ca devin asa mai ales cand e vorba de munca: atunci cand pleaca la serviciu, apar pisica neagra, ceasul rau, cifra 13, trei pasi inapoi”, considera Prigoana.
ANA MARIA PRODAN
Cel mai sexy impresar FIFA a remarcat ca are lipici la animalele cu sange rece. “Oriunde ajung eu, apar si broastele si, oriunde gasesc o broasca, imi poarte noroc. Cand mi-am luat casa in Romania sau cea din Belgia, au aparut curand broaste in vecinatate. Nu am alte superstitii”, dezvaluie Ana Maria.
*Material preluat din www.adevarul.ro Autori: Sorin Iordache & Traian Horea
*Reproducerea neautorizata a textelor sau imaginilor de pe acest site este interzisa. Preluarea textelor publicate se poate face doar cu acordul General Editor A.A.P.E.S.

© 2006 - 2010 superstitii.ro
|